Mihai Budeanu, component al trupei 3 Sud Est, despre coșmarul COVID-19: Credeam că există virusul, dar nu ma gândeam că e aşa de periculos

Mihai Budeanu, component al trupei 3 Sud Est, despre coșmarul COVID-19: Credeam că există virusul, dar nu ma gândeam că e aşa de periculos
Mihai Budeanu, component al trupei 3 Sud Est, despre coșmarul COVID-19: Credeam că există virusul, dar nu ma gândeam că e aşa de periculos / Foto: Facebook
Publicat: 10/03/2021, 10:14
Actualizat: 10/03/2021, 10:19

Mihai Budeanu (44 de ani), solistul trupei 3 Sud Est, a povestit calvarul prin care a trecut din cauza infectării cu COVID-19. La data de 20 noiembrie, artistul a fost internat în stare gravă la ATI, fiind la un pas de moarte. Cu toate astea, Mihai a reușit să învingă virusul ucigaș. 

Potrivit Click.ro, salvarea lui a fost tratamentul prescris tocmai din America de reputatul medic Ion Alexie.

De teamă să nu se infecteze din nou, artistul și-a făcut vaccinul anti-COVID.

Mihai Budeanu s-a vaccinat împotriva COVID-19

Am fost într-o stare foarte gravă şi doctorii, chiar şi domnul doctor Ion Alexie din Las Vegas, m-au sfătuit să mă vaccinez pentru siguranţa mea. La 28 de zile de la ieşirea din spital am avut voie să fac vaccinul şi m-am programat. Am şi făcut testul de anticorpi. M-am vaccinat cu Pfizer, prima doză am făcut-o vineri, pe 26 martie fac şi rapelul. Am avut prioritate datorită stării grave pe care am avut-o. Şi soţia mea se vaccinează pe 13 martie, dar cu AstraZeneca. Am rămas după vaccin 15 minute cu două asistente, care m-au recunoscut şi mi-au cerut să facem poze. La prima doză nu am avut nici o reacţie. L-am făcut la Hârşova, acolo am prins loc, totul foarte organizat. Lumea vrea sa intre în normalitate. Eu unul l-am făcut că aşa am simţit, nu vreau sa mai trăiesc vreodată episodul de atunci. Şi soţia mea şi copiii au avut boala, dar au avut forme uşoare”, a povestit el într-un interviu acordat pentru Click!

„Dacă iei ivermectină, o faci pe barba ta”

Da, așa e. Medicul Ion Alexie (n.r. șeful secției de boli infecțioase al unui spital din Las Vegas) mi-a dat să iau Ivermectină, asta până să devină celebră Ivermectina. Am folosit-o în prima fază a bolii, mi-a adus-o managerul meu. M-am consultat cu doctorul Ion Alexie înainte de a mă duce la spital. Am avut un turneu în America în ianuarie 2020, atunci l-am cunoscut pe doctorul Ion Alexie și, la câteva zile, după ce ne-am întors noi din America s-au închis granițele. Am rămas prieteni, e doctor infecționist și uite că acum, când am avut nevoie, m-a ajutat necondiționat. Am mers pe schema lui de tratament. Doctorii de aici au colaborat foarte bine cu el. Schema de tratamentul a conținut: ivermectina, remdesivir, cortizon, minerale, vitamine, dexametazonă și anticoagulante. Dacă vrei să iei Ivermectină o faci pe barba ta. Plasmă mi-au adminstrat în primele zile când am ajuns la spital.”

Mihai Budeanu: Am slăbit 11 kilograme

„Nu am avut sechele. Au fost doar stările de început, atunci când am ieşit din spital. Eram foarte slăbit, am dat jos 11 kilograme. Mă ţineam de pereţi. Primele zile când am ieşit din spital au fost critice, am luat tratament o lună vitamine multe, şi pastile pentru ficat.”

 „Am fost pe muchie de cuţit. A fost cumplit!”

„Nu ştiu de unde m-am infectat. Ieşi la piaţă, din lift, de oriunde. De protejat, te protejezi, dar de oriunde poţi să-l iei, nu ştiu. Am stat acasă 10 zile după ce m-am infectat, am luat antibiotic, dar oxigenul scădea, nu mai aveam gust miros, temperatură nu prea făceam. Nu a fost bine că am tras de timp şi am stat acasă. Când a venit Salvarea, saturaţia oxigenului era undeva la 40-50 la sută. Mi l-au ridicat cu butelia de oxigen, ca să poată să mă transporte la spital. Am avut totuşi noroc că nu am ajuns să fiu intubat. Am fost pe muchie de cuţit. Mi-au pus o mască mai performantă de oxigen. A fost cumplit! Atacurile de panică pe care le făceai, ţi se părea că nu mai ai aer.”

Până să mă îmbolnăvesc, credeam că există virusul , dar nu credeam că e aşa de periculos.

„Taberele sunt împărţite, unii cred, alţii nu cred în acest virus. Cei care spun că vedetele iau bani să zică că au coronavirus, nu e adevărat, nu există aşa ceva. La mine nu a venit cineva să-mi spună îţi dau bani, eu chiar am trăit clipele astea, am suferit, pe pielea mea. Până să mă îmbolnăvesc, credeam că există virusul, dar nu credeam că e aşa de periculos. Eu nu aveam boli asociate, am avut imunitatea scăzută. Dacă mergeam la spital în primele zile nu se întâmpla aşa. Eu trebuia să ajung la spital, nu aveam cum să mă mai tratez acasă. Dacă nu faci faţă acasă şi începe oxigenul să se ducă în jos, trebuie mers la spital neapărat.”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024